Iubesc muntele. Dar nu cel la care au acces toti pantofarii. Nu pe drumuri batute de pantofi vei da de caractere adevarate.
Pe de alta parte ar trebui sa imi notez si dialogul dintre doi ciobani, ciobani batrani la vreo 50 de ani, pentru a nu idolatriza prea mult partea cealalta:
- O stii pe a lu' Vasile... A ramas gravida. Apoi si-a provocat avort.
- Valeu, mai!
- Da, saraca si a venit maica'sa si i-a sters tot sangele de pe jos de pe podea.
- Doamne, Dumezeule! (pana aici, tot speram sa fie vorba de o oaie...)
- Apoi au chemat salvarea ca era bolnava rau, a ajuns la spital, abia ca a scapat!

Dialogul nu s-a sfarsit aici, dar pur si simplu nu am mai rezistat sa ii ascult.
Zau daca inteleg ce se intampla cu oamenii din ziua de azi! Orice nivel al paturii sociale este pangarit de orori, fie ca sunt generate de saracie, fie ca sunt generate de bogatie. Si atunci ma intreb, sa fie chiar asa inexplicabila izolarea din ce in ce mai mare a oamenilor, nu cumva tind sa gaseasca lumea aia ideala intr-un calculator? Nu cumva explicatia este ca ne speriem de ce vedem in jurul nostru?