Tre' sa ma gandesc ce culturi pregatesc pentru anul care vine.
Cu siguranta o sa fi loboda (cu plantare in septembrie), dar tre' sa vad unde ar fi bine - mai la soare, mai la umbra si cum se impaca cu pomii fructiferi. Apoi mai e de pus la cap rotatia culturilor.
E interesant! In afara de materia de conta din facultate, abia acum inteleg de ce mai tin minte atat de clar materiile legate de partea agricola si partea de materiale de constructii. Ce ti-e si cu evenimentele din viata asta! Daca te uiti in urma chiar capata sens.
marți, 28 iulie 2009
miercuri, 22 iulie 2009
marți, 21 iulie 2009
Google map spune multe despre Romania. Este de un blank sublim. Prima oara am sesizat lucrul asta cand am incercat sa gasesc niste drumuri spre Bulgaria. Apoi astazi, cand am avut nevoie de niste corelatii cu Frankfurt. Mergand pe principiile invatate de la un domn olandez, lipsa informatiilor e un lucru foarte bun, mai ales cand nu ai cu ce sa te lauzi. Partea nasoala e ca intre timp ce "ascundem" informatiile nu afacem nimic sa ii ajungem pe ceilalti din urma, asa incat sa spunem "am fost atat de ocupati cu ..., incat nu ne-am vazut capul de treaba, dar acum uitati ..., avem...".
Nu stiu de ce, dar am trait cu impresia puternica ca acest post l-am pus anterior. Se pare ca nu am facut asta. Pentru ca e un lucru important nu voi renunta la el:
De prin 1985 am o traire puternica. Mai intai a fost parerea de rau. Plangeam pub plapuma ca lumea asta nu e buna. Ca lucrurile nu sunt pe fagasul bun. Ce as fi putut sa stiu la varsta aia despre lume... Am incercat apoi sa o schimb. Am ramas uimita de ignoranta si superficialitatea oamenilor. Am ajuns la concluzia, ca nu pot sa o indrept, nu pot nici macar sa fac oamenii sa zambeasca pentru ca de fapt ei nu sunt dispusi. Zambetul trebui sa existe in ei, tot ceea ce poti face este sa ii ajuti sa il exteriorizeze. Tot ceea ce pot face este sa iau aminte de ceea ce exista. Treptat, treptat m-am obsnuit cu ideea. Destul de greu totusi, si apoi am rezumat totul la mine. Ok vreau sa schimb ceva, dar ce ar trebui sa fac? Fac eu insumi ce ar trebui? Si am ramas consternata ca, daca exclud toate actiunile care implica schimbarea altora si a mea impreuna cu a lor, raman cu sentimentul puternic ca ceea ce fac nu este bine, ca sunt pe un drum eronat. Nu fac ceea ce ar trebui sa fac. Imi puneam speranta totusi ca poate undeva mai sunt multi altii ca mine care trec prin aceleasi senzatii, desi toti prietenii din jurul meu imi bateau apropouri "extraterestre". Din punctul lor de vedere ideile mele erau SF. Asa ca am ajuns sa le prezint ca atare. Sub pretextul SF, lumea considera doar ca ai imaginatie bogata.
Asta pana cand am vazut o emisiune de la codul lui Oreste cu copii viitorului. Si am vazut ca la capitolul "oare ce trebuie sa fac in viata asta" nu sunt singura. Acum, sper ca ei sa fie mai norocosi si sa descopere mai repede si sa nu stea in coada de peste ca mine. Eu una acum am de predat stafeta si probabil voi putea relua cercetarile peste 18 ani.
De prin 1985 am o traire puternica. Mai intai a fost parerea de rau. Plangeam pub plapuma ca lumea asta nu e buna. Ca lucrurile nu sunt pe fagasul bun. Ce as fi putut sa stiu la varsta aia despre lume... Am incercat apoi sa o schimb. Am ramas uimita de ignoranta si superficialitatea oamenilor. Am ajuns la concluzia, ca nu pot sa o indrept, nu pot nici macar sa fac oamenii sa zambeasca pentru ca de fapt ei nu sunt dispusi. Zambetul trebui sa existe in ei, tot ceea ce poti face este sa ii ajuti sa il exteriorizeze. Tot ceea ce pot face este sa iau aminte de ceea ce exista. Treptat, treptat m-am obsnuit cu ideea. Destul de greu totusi, si apoi am rezumat totul la mine. Ok vreau sa schimb ceva, dar ce ar trebui sa fac? Fac eu insumi ce ar trebui? Si am ramas consternata ca, daca exclud toate actiunile care implica schimbarea altora si a mea impreuna cu a lor, raman cu sentimentul puternic ca ceea ce fac nu este bine, ca sunt pe un drum eronat. Nu fac ceea ce ar trebui sa fac. Imi puneam speranta totusi ca poate undeva mai sunt multi altii ca mine care trec prin aceleasi senzatii, desi toti prietenii din jurul meu imi bateau apropouri "extraterestre". Din punctul lor de vedere ideile mele erau SF. Asa ca am ajuns sa le prezint ca atare. Sub pretextul SF, lumea considera doar ca ai imaginatie bogata.
Asta pana cand am vazut o emisiune de la codul lui Oreste cu copii viitorului. Si am vazut ca la capitolul "oare ce trebuie sa fac in viata asta" nu sunt singura. Acum, sper ca ei sa fie mai norocosi si sa descopere mai repede si sa nu stea in coada de peste ca mine. Eu una acum am de predat stafeta si probabil voi putea relua cercetarile peste 18 ani.
Iubesc muntele. Dar nu cel la care au acces toti pantofarii. Nu pe drumuri batute de pantofi vei da de caractere adevarate.
Pe de alta parte ar trebui sa imi notez si dialogul dintre doi ciobani, ciobani batrani la vreo 50 de ani, pentru a nu idolatriza prea mult partea cealalta:
- O stii pe a lu' Vasile... A ramas gravida. Apoi si-a provocat avort.
- Valeu, mai!
- Da, saraca si a venit maica'sa si i-a sters tot sangele de pe jos de pe podea.
- Doamne, Dumezeule! (pana aici, tot speram sa fie vorba de o oaie...)
- Apoi au chemat salvarea ca era bolnava rau, a ajuns la spital, abia ca a scapat!
Dialogul nu s-a sfarsit aici, dar pur si simplu nu am mai rezistat sa ii ascult.
Zau daca inteleg ce se intampla cu oamenii din ziua de azi! Orice nivel al paturii sociale este pangarit de orori, fie ca sunt generate de saracie, fie ca sunt generate de bogatie. Si atunci ma intreb, sa fie chiar asa inexplicabila izolarea din ce in ce mai mare a oamenilor, nu cumva tind sa gaseasca lumea aia ideala intr-un calculator? Nu cumva explicatia este ca ne speriem de ce vedem in jurul nostru?
Pe de alta parte ar trebui sa imi notez si dialogul dintre doi ciobani, ciobani batrani la vreo 50 de ani, pentru a nu idolatriza prea mult partea cealalta:
- O stii pe a lu' Vasile... A ramas gravida. Apoi si-a provocat avort.
- Valeu, mai!
- Da, saraca si a venit maica'sa si i-a sters tot sangele de pe jos de pe podea.
- Doamne, Dumezeule! (pana aici, tot speram sa fie vorba de o oaie...)
- Apoi au chemat salvarea ca era bolnava rau, a ajuns la spital, abia ca a scapat!
Dialogul nu s-a sfarsit aici, dar pur si simplu nu am mai rezistat sa ii ascult.
Zau daca inteleg ce se intampla cu oamenii din ziua de azi! Orice nivel al paturii sociale este pangarit de orori, fie ca sunt generate de saracie, fie ca sunt generate de bogatie. Si atunci ma intreb, sa fie chiar asa inexplicabila izolarea din ce in ce mai mare a oamenilor, nu cumva tind sa gaseasca lumea aia ideala intr-un calculator? Nu cumva explicatia este ca ne speriem de ce vedem in jurul nostru?
Credeam ca odata placati capsunarii la munca in afara o sa se intoarca cu niscaiva civilizatie inapoi. Nu, Gresit. Se vor intoarce inapoi cu mai multa aroganta. Aroganta ca ei au facut un mare lucru ca au plecat din tara si sunt mai sus decat cei ce au ramas in tara, aroganta ca ei au bani sa viziteze odata pe an Romania si nu oricum, ci cu avionul, aroganta ca au invatat o limba straina. In principiu, sunt mai prost educati decat cei care au ramas in tara. Le dau lectii la nesimtire, mitocanie si aroganta. Sincer, nu as vrea sa fiu intr-un mediu in care se invart ei pe acolo pe unde sunt. Cred ca au frustrari foarte mari acolo unde rezideaza...
Apoi, daca e p'asa, nu pot decat se le urez salutare si noroc si sa plece din Romania cat mai multi ca ei. Si in plus, sa ramana acolo unde se duc. Frustrati au fost, frustrati raman. Nu vor evolua niciodata oriunde s-ar duce.
Apoi, daca e p'asa, nu pot decat se le urez salutare si noroc si sa plece din Romania cat mai multi ca ei. Si in plus, sa ramana acolo unde se duc. Frustrati au fost, frustrati raman. Nu vor evolua niciodata oriunde s-ar duce.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)